O altfel de lecție de scafandrerie pentru sute de elevi

O altfel de lecție de scafandrerie pentru sute de elevi

Centrul 39 Scafandri, unitate unică în Forțele Navale Române și, implicit, în Armata României, a continuat și în acest an să contribuie la promovarea carierei militare în rândul elevilor civili, prin prisma desfășurării Programului național „Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun 2019”.

Aproximativ 50 de instituții de învățământ din județele Constanța și Tulcea au solicitat vizitarea Centrului de Scafandri în perioada 18 februarie – 31 mai, iar peste 1.600 de tineri au avut prilejul de a interacționa cu scafandrii militari, care le-au prezentat cele mai atractive puncte din incinta sediului unității lor. Poveștile specifice au fost relatate de gazde în Sala de Tradiții a Centrului, un cadru ideal pentru a face primii pași în lumea scafandreriei și pentru a înțelege o parte importantă din istoria, misiunile și obiectivele scafandrilor militari. A doua lecție pentru vizitatori a constat în prezentarea Laboratorului Hiperbar, inima instituției de la malul mării. Mai mult decât atât, elevii au asistat și la antrenamentul scafandrilor desfășurat prin executarea scufundărilor în barocameră, înțelegând astfel utilitatea și indispensabilitatea acesteia. O altă atracție pusă la dispoziția vizitatorilor a fost expoziția de echipamente și tehnică de scufundare realizată de scafandrii militari de luptă, fluviali, EOD (Explosive Ordnance Disposal) și de mare adâncime.
În urma numeroaselor vizite, elevii și-au arătat interesul pentru cariera militară și pentru domeniul de activitate al scafandrilor, motiv pentru care au primit informațiile și îndrumările necesare pentru a urma cursurile instituțiilor de învățământ militare de marină, precum Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” sau Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.

Scafandrii militari continuă misiunea de căutare a unei persoane dispărute

Centrul de Scafandri continuă procedurile de căutare a elevului militar Mitroi Iosif-Corneliu, prin intervenția unui detașament format din 25 de scafandri militari. Aceștia au reluat activitatea miercuri, 29 mai, începând cu ora 07.00, după ce a fost încheiată pe parcursul nopții, la ora 01.00.
Elevul Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova a dispărut în urmă cu o zi, în jurul orei 16.00, fiind văzut pentru ultima dată în zona plajei din stațiunea Mamaia.

Operațiuni de căutare în stațiunea Mamaia

Comunicat de presă

Un detașament de scafandri militari de la Centrul de Scafandri al Forțelor Navale Române s-a alăturat, în seara zilei de marți, 28 mai, operațiunilor de căutare a elevului militar Mitroi Iosif-Corneliu, dispărut în zona plajei din stațiunea Mamaia.
Primul detașament, format din 16 scafandri militari, a acționat, începând cu ora 21.00, cu echipamente de specialitate, inclusiv sonar.
Centrul de Scafandri a luat măsuri pentru constituirea unui al doilea detașament, care să intervină în caz de nevoie.
Elevul Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, în vârstă de 16 ani, a fost dat dispărut în jurul orei 16.00. Acesta participa la Programul „Școala de vară”, organizat de Direcția informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale, în perioada 28-31 mai, în Constanța, și se afla în timpul liber alături de colegii săi și profesorul însoțitor.
Conform procedurilor, a fost anunțat Servicul de Urgență – 112, iar la fața locului au sosit scafandri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, care au solicitat, în urma evaluării situației, sprijinul Centrului 39 Scafandri.

ADMITEREA LA CURSUL DE INIȚIERE SCAFANDRU ȘI CURSUL DE INIȚIERE SCAFANDRU GREU

ADMITEREA LA

CURSUL DE INIȚIERE SCAFANDRU ȘI

CURSUL DE INIȚIERE SCAFANDRU GREU

 Centrul de Scafandri Constanța, instituție unică de formare profesională a scafandrilor pe teritoriul României, organizează, în perioada 28 ianuarie – 01 februarie 2019, selecția pentru admitere la cursul de inițiere scafandru și cursul de inițiere scafandru greu, planificate a se desfășura, în perioada 25 februarie – 19 aprilie 2019, la Constanța.

Selecţia cuprinde o evaluare psihologică, probe fizice, vizită medicală şi teste de hiperbarism (barofuncţie şi toleranţă la oxigen). La curs se pot înscrie persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani, care sunt absolvenți de liceu și își doresc o carieră în domeniul scafandreriei.

La finalul cursului, absolvenţii vor primi un certificat de absolvire cu antetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi cel al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, care le permite posesorilor exercitarea profesiei de scafandru în ţările Uniunii Europene.

Detalii suplimentare privind metodologia de admitere la acest curs sunt disponibile pe site-ul instituţiei www.centruldescafandri.ro în secţiunea Cursuri.

 

Cererile de înscriere se pot trimite, începând cu data de 10 decembrie 2018, prin email la adresa centruldescafandri@navy.ro sau direct la sediul instituției, din Constanța, bulevardul 1 Mai, nr. 19-21.

ZIUA SCAFANDRULUI ROMÂN

ZIUA SCAFANDRULUI ROMÂN

15 NOIEMBRIE 2018 – 51 DE ANI DE TRADIȚIE

 

Centrul 39 Scafandri – Constanța, sărbătorește astăzi, 15 noiembrie 2018, 51 de ani de existență. Evenimentul este marcat prin denumirea sălii de conferințe a insituției în “Sala Vam. ing. Ilie ȘTEFAN”, aducând astfel un omagiuViceamiralului în retragere Ștefan Constantin Ilie, comandantul Centrului de Scafandri în perioada 1981 – 1990.

 

La 15 noiembrie 1967, în baza ordinului Marelui Stat Major, se înfiinţează prima structură de scafandri din România, intitulată Grupul 279 Scafandri. Unitatea a funcţionat în garnizoana Mangalia până la data de 1 octombrie 1976, când s-a transformat în Grupul Scafandri de Luptă şi a intrat în subordinea Centrului de Scafandri.

 

Astfel, începând cu anul 2016, cu avizul favorabil al Serviciului Istoric al Armatei, Ziua Scafandrului Român s-a mutat din data de 1 octombrie în data de 15 noiembrie.

 

Preluarea tradițiilor contribuie la dezvoltarea sentimentelor patriotice, demnității și mândriei ostășești, spiritului de sacrificiu, atașamentului față de valorile militare și solidarității de corp.

 

Cu ocazia Zilei Scafandrului Român, comandantul Centrului 39 Scafandri  comandorul Bogdan Dumitrescu, transmite un sincer „La mulți ani!” tuturor scafandrilor români și întregului personal care își desfășoară activitatea în sprijinul acestora.

 

˝Mulţi au norocul să vadă marea de la suprafaţă,

Puţini au privilegiul să o vadă din adâncuri.˝