A N U N Ţ

A N U N Ţ

Unitatea Militară 02145 cu sediul în Constanța, Bd. 1 Mai nr. 19-21, organizează în data de 21.03.2023 ora 12.00,  examen  de promovare în gradul profesional imediat următor pentru postul de personal civil contractual economist gradul II în Biroul Achiziții, Serviciul marketing şi achiziţii din structuri de sprijin decizional la Centrul 39 Scafandri.

Tipul probei de examinare este probă scrisă.

Pentru înscrierea la examenul de promovare, salariatul ce îndeplinește condițiile de promovare în gradul profesional imediat următor va depune în mod obligatoriu cerere de participare la examen adresată comandantului unității militare. 

Ulterior, pentru salariatul ce îndeplinește condițiile de promovare în gradul profesional imediat următor, se va constitui dosar de înscriere la examen în conformitate cu art. 12 alin. (2) din Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.68/2015.

              I. Etapele procedurale de organizare și desfășurare a examenului de promovare a personalului civil contractual în gradul profesional imediat următor:

Nr. crt. Activitatea Perioadă / termen Cine conduce Cine execută Obs.
  Etapa nr. 1 Analizarea situaţiei personalului civil contractual care îndeplineşte condiţiile de promovare în gradul sau treapta profesională imediat superior/superioară. 02.03-03.03.2023 Șef al personalului MM. VĂLEANU Răducu Georgian Pcc STANCU Ana-Maria  
  Etapa nr. 2. Întocmirea referatului de evaluare pentru promovarea în gradul sau treapta profesională imediat superior/superioară.   03.03.2023 Șef al personalului Cpt. Iulia BURSUC Şefii nemijlociţi ai celor care îndeplinesc condiţiile  
  Etapa nr. 3.  Stabilirea perioadei de examen şi desemnarea membrilor în comisia de examinare, comisia de soluţionare a contestaţiilor şi secretarul acestora pentru examenul de promovare în gradul sau treapta profesională imediat superior/superioară. 03.03.2023 Șef al personalului Cpt. Iulia BURSUC Şefii nemijlociţi ai celor care îndeplinesc condiţiile  
  Etapa nr. 4. Convocarea membrilor comisiei de examinare în vederea stabilirii modalităţii de organizare şi desfăşurare a examenului. 06.03.2023 Președinții comisiilor de examinare Secretarul comisiilor de examinare  
  Etapa nr. 5. Publicitatea examenului de promovare în gradul sau treapta profesională imediat superior/superioară. 07.03.2023 Șef al personalului Cpt. Iulia BURSUC Pcc STANCU Ana-Maria  
  Etapa nr. 6. Depunerea cererii de participare la examen şi constituirea dosarului de înscriere la examen. 07.03 – 20.03.2023 Persoanele care îndeplinesc condiţiile  
  Etapa nr. 7. Stabilirea subiectelor pentru proba scrisă sau a planului probei practice. 21.03.2023 (cu 2 ore înainte de ora stabilită) Preşedinţii comisiilor de examinare Secretarul comisiilor de examinare  
  Etapa nr. 8. Desfăşurarea probei scrise sau a probei practice, după caz, notarea şi comunicarea rezultatului acestora. 21.03.2023 12.00 Preşedinţii comisiilor de examinare Candidații  
  Etapa nr. 9. Afişarea rezultatului. 21.03.2023   Șef al personalului Cpt. Iulia BURSUC Pcc STANCU Ana-Maria  
  Etapa nr. 10. Contestarea punctajului obţinut de candidat la examen. 22.03.2023   Candidatul      
  Etapa nr. 11. Soluţionarea contestaţiei, comunicarea rezultatului soluţionării contestaţiei și afișarea rezultatului contestației 23.03.2023 Preşedinţii comisiilor de soluționare a contestațiilor Secretarul comisiilor de soluționare a contestațiilor  
  Etapa nr. 12. Afişarea rezultatului final al concursului de promovare. 24.03.2023 Șef al personalului Cpt. Iulia BURSUC Pcc STANCU Ana-Maria  
  Etapa nr. 13. Adoptarea măsurilor pe linie de personal, după finalizarea examenului de promovare în gradul/treapta profesională imediat superior/superioară. 24.03 – 30.03.2023 Șef al personalului Cpt. Iulia BURSUC Pcc STANCU Ana-Maria  

               II. Bibliografie pentru examenul de promovare în gradul imediat superior – economist gr. II în biroul marketing, serviciul marketing şi achiziţii din structuri de sprijin decizional la Centrul 39 Scafandri:

  • Legea nr. 98/2016 – Legea privind achiziţiile publice cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului României nr. 395/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 101/2016 privind Remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional        de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 aprobată prin Legea 195/2012 privind Atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniul apărării şi securităţii;
  • Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare;

            III. Tematica pentru examenul de promovare în gradul imediat superior – economist gr. II în Biroul achiziții, Serviciul marketing şi achiziţii din structuri de sprijin decizional la Centrul 39 Scafandri:

  • Legea nr. 98/2016 – Legea privind achiziţiile publice cu modificările şi completările ulterioare, integral;
  • Hotărârea Guvernului României nr. 395/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările şi completările ulterioare, integral;
  • Legea nr. 101/2016 privind Remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificările şi completările ulterioare, integral;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 aprobată prin Legea 195/2012 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniul apărării şi securităţii, integral;
  • Legea nr. 500/2002 privind Finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare art. 1-3, art. 5-6, art. 22-23, art. 38,38^1, art. 39 şi art. 42.
  • Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare, anexa nr. 1 – Angajarea cheltuielilor

p/ ŞEF AL PERSONALULUI

                                                 Căpitan

Iulia BURSUC

ANUNŢ privind organizarea concursului de angajare și acordare a gradului profesional de cercetător științific gradul III pentru 2 (două) posturi vacante de personal civil contractual, cu atribuții în domeniul cercetării-dezvoltării, din cadrul Unității Militare 02145, bdul. 1 Mai, nr. 19, Constanța

ANUNŢ

privind organizarea concursului de angajare

și acordare a gradului profesional de cercetător științific gradul III pentru 2 (două) posturi vacante de personal civil contractual, cu atribuții în domeniul cercetării-dezvoltării,

din cadrul Unității Militare 02145, bdul. 1 Mai, nr. 19, Constanța

Centrul de Scafandri (Unitatea Militară 02145 Constanța), cu sediul în Constanța, bdul. 1 Mai, nr. 19, organizează concurs pentru ocuparea unui post de cercetător științific gradul III, în cadrul Laboratorului de Cercetare Pătrundere sub Apă, pentru următoarele domenii inginerești:

  1. Mecanică;
  2. Mecatronică și Robotică;
  3. Arhitectură Navală;
  4. Inginerie Marină și Navigație;   
  5. Electromecanică;
  6. Inginerie electrică și electrotehnică;   
  7. Calculatoare și tehnologia informației;
  8. Ingineria mediului;
  9. Inginerie și management.
  10. Construcții și echipamente navale.

Concursul se adresează personalului civil absolvent de studii superioare cu diplomă de licență, care dorește să desfășoare activități de cercetare științifică în domeniile specifice instituției și care îndeplinește condițiile generale și condițiile speciale stabilite prin fișa postului pentru ocuparea respectivei funcții contractuale stipulate în:

  1. Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare cu modificările și completările ulterioare;  
  2. Ordonanța de Guvern nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică cu modificările și completările ulterioare;
  3. Hotărârea Guvernului nr. 1336/28.10.2022pentru aprobarea Regulamentului cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;

Condiții minime generale:

Persoana care participă la concursul pentru ocuparea postului de cercetător științific gradul III – I trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții minime generale:

  • este cetățean român cu domiciliul în România;
  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are capacitate deplină de acțiune;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii, și după caz, vechime sau condiții specifice potrivit cerințelor funcției scoase la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității de serviciu sau în legătură cu serviciul.
  • nu execută o pedeapsă completară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
  • nu a comis infracțiuni.

Bază legală: HG nr.1336 din 28.10.2022 Art.15,alin.(a-h).

                        Condiții minime de experiență profesională:

  • Pentru cercetător științific gradul III să aibă activitate de cercetare – dezvoltare în specialitate sau în învățământul superior de cel puțin 6 ani sau de 4 ani în cazul candidaților care dețin titlul de doctor în domeniile specificate. Pentru candidații care provin din afara învățământului superior sau a cercetării științifice, o vechime de 10 ani, sau de 8 ani pentru candidații care dețin titlul de doctor în domeniile specificate.

Bază legală: Legea 319 din 08.07.2003 Art.16 alin.(3) lit.(c) .

                        Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs:

  • formular de înscriere la concurs (disponibil la sediul instituției unde se depune dosarul de concurs);
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea numelui, după caz;
  • copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și a altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  • copia carnetului de munca, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea in muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  • certificat de cazier judiciar, sau după caz, extras de pe cazierul judiciar;
  • adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  • curriculum vitae, model comun european;
  • lista lucrărilor publicate, însoțită de câte un exemplar din cel puțin 5 lucrări reprezentative (conform  Legea 319 din 08/07/2003 Art.15 alin. e);
  • alte înscrisuri solicitate de legislația sau reglementările în vigoare.

Bază legală: Legea 319 din 08.07.2003 Art.15, HG nr.1336 din 28.10.2022 Art.35.

Data limită până la care se pot depune dosarele de concurs este: 31.03.2023, ora 15.00.

Dosarele de concurs se depun lasediul unității, lacompartimentul personal, persoană de contact: Cpt. BURSUC Iulia, număr de telefon: 0757894405 – în timpul orelor de program.

Rezultatul selecţiei dosarelor de concurs (admis/respins): se afişează în data de: 03.04.2023, orele 15.00, la sediul U.M. 02145 bulevardul 1 Mai, nr.19, localitatea Constanța, județul Constanța.

Eventualele contestaţii privind rezultatul selecţiei dosarelor de concurs: se depun la compartimentul personal, în data de: 04.04.2023, până la ora 15.00, persoană de contact: Cpt. BURSUC Iulia, număr de telefon: 0757894405  – în timpul orelor de program.

Rezultatul soluţionării contestaţiilor cu privire la selecţia dosarelor de concurs: se afişează la sediul U.M. 02145/Centrul de Scafandri, bulevardul 1 Mai, nr.19, localitatea Constanța, județul Constanța, în data de: 05.04.2023, până la ora 15.00, pe site-ul www.navy.ro /anunțuri și  www.centruldescafandri.ro.

Tipul probelor de concurs, locul, data şi ora desfăşurării acestora:

  1. Admiterea dosarelor: fiecare dosar va fi admis/respins conform criteriilor stabilite de legislația în vigoare;
  2. Proba scrisă: se desfăşoară la sediul U.M. 02145, bulevardul 1 Mai, nr.19, localitatea Constanța, județul Constanța, în data de: 07.04.2023, în intervalul orar 10.00 – 13.00.

Rezultatul probei scrise se afişează în data de: 10.04.2023 ora 15.00, la sediul U.M. 02145, bulevardul 1 Mai, nr.19, localitatea Constanța, județul Constanța, pe site-ul www.navy.ro /anunțuri și  www.centruldescafandri.ro .

Eventualele contestaţii privind rezultatul probei scrise se depun la sediul U.M. 02145, compartimentul personal, în data de: 11.04.2022, până la ora 15.00, persoana de contact: Cpt. BURSUC Iulia, număr de telefon: 0757894405  – în timpul orelor de program.

Rezultatul soluţionării contestaţiilor la proba scrisă se afişează la sediul U.M. 02145, bulevardul 1 Mai, nr.19, localitatea Constanța, județul Constanța, în data de: 12.04.2023 ora 15.00, pe site-ul www.navy.ro /anunțuri și  www.centruldescafandri.ro .

Rezultatul final al concursului se afişează în data de 13.04.2023 până la ora 15.00, la sediul U.M. 02145, bulevardul 1 Mai, nr.19, localitatea Constanța, județul Constanța, pe site-ul www.navy.ro /anunțuri și  www.centruldescafandri.ro .

.

Tematica de concurs:

  1. Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului Apărării Naționale.
  2. Dispoziții generale prevăzute în legea privind cercetarea științifică românească.
  3. Dispoziții privind statutul personalului care încadrează funcții de cercetare științifică.
  4. Reglementarea activităților de cercetarea științifică desfășurate de entități/instituții care au ca obiect de activitate cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.
  5. Echipamente de scufundare și aparate de respirat sub apă utilizate in scufundarea profesională.
  6. Gaze și amestecuri de gaze utilizate în scufundarea profesională.

Bibliografia de concurs:

  1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 867 din 02.11.2017 cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I şi II).
  2. Legea 319 din 08 iulie 2013 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare cu modificările și completările ulterioare.
  3. Ordonanța Guvernului nr. 57 din 16 august 2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I, II, III și IV).
  4. Tehnologii hiperbare pentru scufundări unitare și în saturație, autori: Mircea DEGERATU,Aron PETRU, Ștefan GEORGESCU, Sergiu IONIȚĂ(se găsește în biblioteca site-ului Centrului de scafandri).

NOTĂ: Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

secretar comisie de concurs

                                           Cpt.

                                       Iulia BURSUC

Prezentul anunţ a fost afişat la punctul
de control al u.m. 02145, astăzi 02.03.2023, ora 07.30