ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA CENTRUL 39 SCAFANDRI Proiect: “Armata – O Școală Altfel!”

Centrul 39 Scafandri – Constanța, instituţie unică de formare profesională a scafandrilor în România, își deschide porțile joi, 18 octombrie, între orele 09.30-13.30, pentru a fi vizitat de elevii din școlile și liceele din Constanța în cadrul programului educațional național “Școala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, “Armata – O Școală Altfel!” .

Ca de fiecare dată, şi în acest an, doritorii vor putea parcurge traseul de vizită pregătit pentru a se familiariza cu tehnica și echipamentele de scufundare și luptă folosite de scafandrii militari în misiunile specifice pe teritoriul național și în teatrul de operații, expuse în cadrul expoziției și vor afla care sunt secretele în această frumoasă meserie. De asemenea, vor fi prezentate sălile de cursuri și laboratoarele, unde viitorii scafandri se pregătesc și se formează.

Jurnaliştii interesaţi să participe la acest eveniment, sunt rugaţi să transmită datele personale (numele şi prenumele, seria şi numărul C.I., funcţia, instituţia), până la data de 17 octombrie, ora 13.00, pe adresa de e-mail: centruldescafandri@navy.ro.