Sute de tineri cercetași la Centrul de Scafandri

Scafandrii militari au primit sâmbătă, 23 februarie, vizita a peste 300 de elevi de liceu și școală generală, membri ai Centrului Local „Cercetașii Marini”, una dintre cele mai importante filiale ale organizației Naționale „Cercetașii României”, care au sărbătorit Ziua Mondială a Cercetășiei (22 februarie), în Laboratul Hiperbar al Centrului de Scafandri, alături de militarii Forțelor Navale.

Pe lângă Sala de Tradiții a instituției din Constanța, unde au aflat numeroase aspecte din tainele scafandreriei, copiii și adolescenții au putut admira și expozițiile de tehnică și armament din dotarea scafandrilor pentru operații speciale și de luptă împotriva dispozitivelor explozive, precum și camera hiperbar, utilizată în pregătirea constantă a scafandrilor militari.

Cercetașii au ales sediul Centrului 39 Scafandri pentru a celebra cel mai important moment din an pentru toți cercetașii din lume, după ce în vara anului trecut, au asistat, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, la Ziua Marinei Române (15 august), marea sărbătoare a tuturor marinarilor militari și civili. Legăturile dintre aceștia și Forțele Navale sunt unele tot mai strânse, având în vedere faptul că tinerii cercetași au ales să admire navele militare și de la bordul acestora, motiv pentru care, la finalul anului 2018, au vizitat Nava-Școală „Mircea” și fregata „Regina Maria”.

Prezența cercetașilor la sediul Centrului de Scafandri nu a fost o simplă vizită a acestora, ci a reprezentat momentul în care s-au depus promisiuni de cercetași pentru cei mai noi membri și s-au făcut treceri de la o ramură de vârstă la alta pentru cercetașii mai experimentați.

ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA CENTRUL 39 SCAFANDRI Proiect: “Armata – O Școală Altfel!”

Centrul 39 Scafandri – Constanța, instituţie unică de formare profesională a scafandrilor în România, își deschide porțile joi, 18 octombrie, între orele 09.30-13.30, pentru a fi vizitat de elevii din școlile și liceele din Constanța în cadrul programului educațional național “Școala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, “Armata – O Școală Altfel!” .

Ca de fiecare dată, şi în acest an, doritorii vor putea parcurge traseul de vizită pregătit pentru a se familiariza cu tehnica și echipamentele de scufundare și luptă folosite de scafandrii militari în misiunile specifice pe teritoriul național și în teatrul de operații, expuse în cadrul expoziției și vor afla care sunt secretele în această frumoasă meserie. De asemenea, vor fi prezentate sălile de cursuri și laboratoarele, unde viitorii scafandri se pregătesc și se formează.

Jurnaliştii interesaţi să participe la acest eveniment, sunt rugaţi să transmită datele personale (numele şi prenumele, seria şi numărul C.I., funcţia, instituţia), până la data de 17 octombrie, ora 13.00, pe adresa de e-mail: centruldescafandri@navy.ro.

ZIUA PORȚILOR DESCHISE PENTRU ELEVI – „ȘCOALA ALTFEL”

Centrul 39 Scafandri – Constanța, instituţie unică de formare profesională a scafandrilor în România, își deschide porțile joi, 12 aprilie 2018, între orele 09.00-14.00, pentru a fi vizitat de elevii din școlile și liceele din Constanța în cadrul programului educațional național “Școala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Scafandrii militari le vor prezenta celor peste 600 de elevi constănțeni o expoziție de tehnică, armament și echipamente specifice, utilizate în timpul misiunilor executate în România și în teatrele de operații din străinătate. De asemenea, elevii vor putea vizita Laboratorul Hiperbar, în care au fost înregistrate mai multe recorduri naționale din istoria scafandreriei din România, cel mai important dintre acestea fiind marcat în anul 1984, când scafandrii militari au executat o scufundare în saturație, la adâncimea de 500 m.

Persoană de contact: Lt. Constantinescu Consuela – 0721588087

ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA CENTRUL 39 SCAFANDRI 1967-2017: 50 DE ANI DE EXISTENŢĂ. Proiect: “Școala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

Sub egida “1967-2017: 50 de ani de experienţă acumulată în domeniul scafandreriei”, Centrul 39 Scafandri – Constanța, instituţie unică de formare profesională a scafandrilor în România, își deschide porțile miercuri, 29 martie, între orele 09.00-13.00, pentru a fi vizitat de elevii din școlile și liceele din Constanța în cadrul programului educațional național Școala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

În urma majorităţii solicitărilor venite din partea școlilor constănțene pentru această perioadă, conducerea a decis organizarea evenimentului în acest an, la data de 29 martie. Ca de fiecare dată, şi în acest an, doritorii vor putea parcurge traseul de vizită pregătit pentru a se familiariza cu tehnica și echipamentele folosite de scafandrii militari în misiunile specifice pe teritoriul național și în cadrul teatrului de operații, expuse în cadrul expoziției și vor afla care sunt secretele în această frumoasă meserie. De asemenea, vor fi prezentate sălile de cursuri și laboratoarele, unde viitorii scafandri se pregătesc și se formează.

Jurnaliştii interesaţi să participe la acest eveniment, sunt rugaţi să transmită datele personale (numele şi prenumele, seria şi numărul C.I., funcţia, instituţia), până la data de 28 martie, ora 12.00, pe adresa de e-mail: centruldescafandri@navy.ro.