Scafandrii de mare adâncime

Dacă adâncimile de 40 de metri la care au ajuns în timpul cursului de brevetare nu au fost destul de „apăsătoare”, unii dintre scafandri aleg să coboare mai mult în adâncurile mării. Vorbim despre un alt grup de elită şi anume scafandrii de mare adâncime, un grup aparte, care după o pregătire îndelungată ajunge să efectueze lucrări sub apă la adâncimi şi presiuni la care oamenilor obişnuiţi le este greu să se şi gândească – 120 m, echivalentul a 13 atmosfere. O presiune la care un costum de scafandru de 7 mm se subţiază devenind practic un alt strat de piele al scafandrului.

Este un univers controlat de gaze rare şi grafice rigide, de timpi esenţiali şi curbe de siguranţă, un spaţiu al apelor unde nu doar presiunea ci şi întunericul, frigul ne fac să descoperim în spatele scafandrilor de mare adâncime nişte oameni speciali.

Pregătirea începe în barocameră, coborând metru după metru, pentru a atinge adâncimi cu adevărat impresionante. Mai impresionant este modul de viaţă în barocameră, un spaţiu restrâns la nu mai mult de 30 metri cubi, în care pe lângă cele patru paturi şi câteva scăunele îşi face locul şi un mult prea mic grup sanitar. Aici 4 persoane  îşi vor desfăşura activitatea câteva săptămâni la o presiune de 12 atmosfere, asistate din exterior de colegii lor din laboratorul hiperbar, care, pe toată acestă perioadă, vor asigura celor din barocameră condiţiile necesare traiului, începând cu amestecurile de gaze furnizate, hrana, medicamentele şi terminând cu menţinerea unui tonus psihic ridicat prin furnizarea de informaţii “de la suprafaţă”.

Coborârea se realizează relativ uşor, se verifică permanent pulsul şi starea scafandrilor şi în câteva ore se atinge adâncimea de lucru. Odată ajunşi aici se vor executa ieşiri în mediu umed pentru a efectua diverse lucrări sub apă, scafandrii antrenându-se pentru folosirea echipamentelor pneumatice, hidraulice şi de sudură subacvatice. Partea mai grea a antrenamentului apare abia la decompresie, urcarea spre suprafaţă, care va avea loc în cateva zile, pe paliere de adâncime cu diverse amestecuri de gaze respirante, totul pentru a proteja viaţa scafandrilor.

Fie că este vorba de platformele marine, de conducte sau cabluri aflate la zeci de metri  sub apă, fie că vorbim de nave ranfluate sau diguri, toate au un numitor comun şi anume scafandrul de mare adâncime.

El este cel care fixează picioarele platformelor marine, tot el sudează conductele de transport hidrocarburi, el ajută tehnicienii de la suprafaţă în poziţionarea precisă a cablurilor subacvatice. Nimic din toate acestea nu s-ar putea realiza fără experienţa şi calităţile acestor “meseriaşi” ai adâncurilor, care prin multiplele antrenamente pe care le-au efectuat au ajuns să se simtă sub apă ca într-un adevărat atelier.

Vorbind atât de mult de adâncimi, nu ne gândim că-i putem întâlni pe scafandrii de mare adâncime şi în vârful muntelui. Totuşi calităţile acestora sunt remarcate şi la lucrările realizate la hidrocentralele de pe întreg cuprinsul ţării.

„Ca scafandru de mare adâncime este mai complicat, pentru că trebuie parcurse mai multe etape de pregătire, pe game de adâncime: în primul rând, cursul de iniţiere – scufundări autonome la mică adâncime (până la 40 de metri), o pregătire mai complexă, de 6 luni, cu echipamente speciale cu alimentare de la suprafaţă pentru scufundări la adâncimi între 40 şi 60 de metri. Cursul de pregătire pentru scufundări la mare adâncime durează un an şi presupune o perioadă de pregătire teoretică şi practică pentru a putea pătrunde la adâncimi de peste 60 de metri, unde se folosesc alte gaze de respirat, nu aer, fiindcă la o asemenea adâncime, combinaţia azot-oxigen este nocivă pentru organism. În afara pregătirii pe game de adâncimi, se desfăşoară cursurile de pregătire pe specialităţi: cursul de lucru cu scule subacvatice, cursul de tăiere oxi-arc şi sudură subacvatică, cursul de distrugere subacvatică. Ca şi grad de complexitate, cursul de scufundare la mare adâncime este cel mai dificil.”