Medicină hiperbară

Centrul de Scafandri dispune de  personal medical specializat în:
  • Diagnosticarea si tratarea accidentelor de scufundare (biochimice, biofizice şi barotraumatice);
  • Tratamentul unor afectiuni acute sau cronice prin tehnica HBO (oxigenoterapie hiperbară), conform recomandarilor ECHM (Comitetul european pentru medicină hiperbară);
  • Selecţionarea medicală şi psihologică a candidaţilor pentru şcolile şi cursurile de scafandri;
  • Teste de narcoză, teste de scufundare profundă, teste de oxigen, teste de barofuncţie;
  • Participarea la avizarea din punct de vedere medical şi ergonomic a tehnologiilor de instruire a scafandrilor pentru activităţi de hiperbarism;
  • Avizarea tabelelor de compresie si decompresie pentru scufundări unitare şi în saturaţie cu amestecuri sintetice în vederea perfecţionării şi omologării acestora;
  • Pentru tratamentul accidentelor de scufundare centrul dispune de doua camere hiperbarice dotate cu echipamente specifice;
  • De asemenea, serviciul de terapie hiperbară poate pune la dispoziţie o cameră hiperbară mobilă şi personal medical specializat pentru asistenţa medicală a scafandrilor ce desfăşoară lucrări subacvatice pe teritoriul naţional.